a fost odata…

ca niciodata sau ceva in genul asta. e o intrebare de baraj: de ce a fost odata ca niciodata? de ce nu putea fi de doua ori ca niciodata? e pur si simplu o chestie statistica: probabilitatea ca ceva ce s-a intamplat odata sa se repete e extrem de ridicata, mai ales tinand cont de natura nebuna a omului: aceea de a nu-si invata niciodata lectiile. ca de exemplu, chiar daca, in urma primului razboi mondial s-au invatat niste lectii grele prin mult sange curs degeaba, omul a gasit cu cale sa porneasca un al doilea razboi mondial. conspirationistii sustin ca razboaiele au fost mai degraba economice decat politice – traficul de arme rezulta gramezi de bani, dar, din nefericire, si mult lichid vascos si rosu. probabil asta e pretul neglijentelor si dorintei imposibile de imbogatire.

cine stie la ce ma gandesc in momentul asta primeste un premiu. va dati seama ca premiul e imposibil de castigat. timpul este relativ. apropo de relativitatea timpului… uneori mi-as dori sa pot urmari vizual trecerea timpului. faptul ca timpul este o unitate non-palpabila face viata asta oarecum dificila. totusi, tinand cont de aceasta trasatura a lui – relativitatea – s-ar cam putea afirma ca, in cazul indeplinirii unor anumite conditii, timpul ar putea deveni palpabil si modificat dupa bunul plac al omului, ceea ce in principiu ar insemna si mai multa tragedie, deci lasam filozofia timpului pentru alte timpuri.

ce e cumva neplacut la limba noastra dulce si frumoasa, pe langa diacritice, e dificultatea de a crea jocuri de cuvinte dragute, animate, amuzante. as vrea sa dau exemple din alte limbi, cum ar fi franceza, dar aceasta nu s-a prins nicicum de mine, chit ca am studiat-o undeva la 8 ani. iar la jocuri de cuvinte englezesti mi-e prea lene sa ma gandesc. e tarziu, am dormit putin si cafeaua isi pierde efectul. trist e ca stiu foarte bine ca daca ma pun in pat voi da chix la capitolul somn. asa e filmul.

avem momente in viata in care ne intrebam “de ce?”. de ce trece timpul? de ce am ales cum am ales? de ce n-am ales cum n-am ales? de ce s-a intamplat asa? de ce nu s-a intamplat altfel? si asa mai departe. in general, e esential sa intelegem ca majoritatea intrebarilor care incep cu “de ce” au ca raspuns “dintr-un motiv care nu a depins neaparat de mine, in mod personal”. oricine ai fi si prin orice situatie imputita si nasoala ai trece, sunt circumstante – pe care, de cele mai multe ori, ai sa le vezi ceva mai tarziu – care te scutesc de orice fel de vina, sau o fac ceva mai acceptabila. nu luati in seama filozofia cauzata de teoria chibritului care sta absent in fata mea, pe masa, langa scrumiera verisoarei mele – cea care n-a mai scris pe blog de jumatate de secol. chibritul e ars si imaginea e pur fictionala. nu stiu nici eu de ce.

am sa inchei acest flux de filozofie plicticoasa, nu pentru ca m-as fi plictisit personal sau pentru ca mi-ar pasa in mod deosebit ca tu, cititorule, te plictisesti acum – evident, nu din cauza articolului in sine, ci din cauza filozofiei care, sa fim seriosi, plictiseste masele de oameni – si iti sugerez sa bei o cola rece sau sa mananci o inghetata de ciocolata. viata e mai frumoasa cand caldura infernala poate fi potolita cu ceva rece.